sa nu uitam de cei mai tristi ca noi...
habar nu am cum devin:
-fie mai profunda, in sensul ca sesizez umanul din jurul meu mai sensibil si mai repede ca altadata
-fie mai sensibilizabila cand vad pe cineva chiar amarat.
reactionez in doua sensuri;intai imi vine sa plang de mila amaratului/amaraciunii persoanei;apoi, simt nevoia sa-i multumesc Dumnezeului(din mine, din noi, de langa noi, de peste noi, din tot)pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce nu sunt, pentru ceea ce am, pentru ceea ce nu am.
si ma consider extraordinar de norocoasa.
pentru ca simt ca sunt pe un drum.bun.iau hotarari,despre si pentru mine.
si ma tin de ele, ma schimb, cu sau fara efort.
ma...imbunatatesc,eu pe mine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu